Cuvinte Potrivite

Ce ar fi daca am avea la noi mereu cuvintele potrivite? Potrivite pentru empatizare, pentru alinare, chiar pentru dojana... Potrivite pentru suflet!

Ce ar fi daca ar exista mai multi semeni care sa-si poata exprima trairile in cuvinte? Si nu ma refer la exprimarea sentimentelor de acum 40 de ani, ci a celor traite in momentul discursului.

Ce ar fi daca am constientiza cu totii perenitatea existentei noastre in asa masura incat sa gasim mai des inspiratia de a transforma o traire intr-o fraza, o temere intr-o expresie care sa-l transpuna pe interlocutor in miezul problematicii?

Ce ar fi daca am citi mai mult?

Ce ar fi daca nu ne-am mai lasa condusi de analfabeti si de automatisme verbale?

Ce ar fi daca am incerca sa ne construim propriile pareri asupra a ce auzim ca se intampla in stanga si-n dreapta si daca am renunta sa reproducem ideologia unor lideri de opinie second-hand?

.....

Ar fi o revolutie, asta ar fi! E o utopie, doar ma intrebam si eu...

Noapte Buna sau Ce?!?

Maine e o zi speciala! Voi fi nasa pentru prima data si ma simt super fascinata de postura si de doi tineri extraordinari care vor fi copiii mei spirituali!

....doar o problema as avea....ca in fiecare seara, somnul nu prea ma cauta nici azi la o ora "rezonabila"!

Am observat totusi, cu oarecare usurare, ca nu sunt singura persoana crepusculara, cel putin din cercul meu de cunostinte. Ma refer la semenii mei a caror zi se incheie putin dupa miezul noptii, persoane care nu pot adormi niciodata "azi", ci o fac mereu "maine".

Si daca ma gandesc bine, de cand ma stiu somnul a fost o nebuloasa pentru mine... asta pentru ca niciodata nu am putut adormi odata cu ceilalti - la ore uzuale de adormit. Copil fiind, ai mei ma ademeneau cu fel si fel de regii, cu o trecere anevoioasa de la leganat - la citit povesti - la cantat - la dansat (dansul somnului - incantatie lui Mos Ene) -  la amenintat, si in final - la cate o palmita insotita eventual si de istericale materne.

Imi amintesc vag cum imi imaginam diverse scenarii legate de somn, incepand cu fantome, continuand cu spirite ale fiecarui obiect de mobilier si terminand cu extraterestri - si o invidiam pe sora mea care a avut mereu un talent deosebit la somn, fara sa puna atatea intrebari care pe mine ma tineau de veghe...De Veghe in Lanul de Secara!

Aflandu-ma in acest cerc vicios, mereu am trecut dintr-o extrema in cealalta, fie trezindu-ma neodihnita la ore mult prea vremelnice dimineata, fie incercand sa adorm fortat la ore la fel de vremelnice din seara. Ultimul fiind un caz in care inca am dificultati la onorabila-mi varsta de 27 de ani.

Se spune ca somnul iti incarca bateriile daca adormi devreme... ei bine, cum m-am convins ca exista si alti crepusculari, m-am lamurit de un adevar dulce pentru noi, nocturnii: Cel mai probabil traim atat de intens o zi calendaristica si astfel, cand se lasa seara, ne hranim instinctiv cu ideologia conform careia "Viata e facuta pentru a fi traita, si nu dormita!".

Si, culmea inspiratiei, l-am auzit pe Usher cand a scapat in urma cu cativa ani la MTV o maxima in timp ce filma videoclipul la piesa Yeah: "Work now, rest when you die!"

Asadar, dragii mei crepusculari, nu e nimic in neregula cu noi!

Lectii Dulci

Din seria "Maruntisuri care te Anima", am descoperit cateva povete care au puterea sa schimbe o stare de spirit. Pe cat sunt de simple ca forma, pe atat sunt de profunde si de usor aplicabile in experienta cotidiana.

Cred ca sunt potrivite mai degraba pentru a fi citite decat ascultate, astfel neriscand sa trezim vreun sentiment latent de mania persecutiei sau vreun orgoliu nedescoperit inca.

Here they go!

• Ofera oamenilor mai mult decât se asteapta si fa-o cu bucurie.

• Casatoreste-te cu un barbat/femeie cu care îti place sa stai de vorba. Pe masura ce vei îmbatrâni, îndemânarea de a face conversatie va fi foarte importanta.

• Nu crede tot ce auzi, cheltuie tot ce ai si dormi când vrei.

• Când spui 'Te iubesc' asa sa fie.

• Când spui 'Îmi pare rau' priveste omul în ochi.

• Nu râde de visurile cuiva. Oamenii care nu au vise, nu au prea multe.

• Iubeste mult si pasional. Poti fi ranit, dar este singurul mod de a trai din plin.

• În dispute, lupta cinstit. Nu pronunta nume.

• Nu judeca oamenii după relatiile pe care le au.

• Vorbeste rar, dar gândeste repede.

• Tine minte ca marea iubire si marile realizari comporta mari riscuri.

• Când pierzi, nu pierde şi lecţia.

• Zâmbeste când ridici telefonul. Apelantul va simti asta în vocea ta.

Sursa: Folclor atemporal cu adaugiri populare din plisc in plisc - le-as asocia cu mixul Soulwax de mai jos!

Oda lui Bulache

Bulache are 7 ani si e din Carpati. E un copil bucalat si comic, nu ca ar fi fost educat cu umor ci pentru ca ai lui sunt comici involuntar. Tipul se joaca cu ceilalti copii. E adorabil: zbiara non-stop si are mereu ceva de adaugat sau de corectat pentru ca la el in casa nu se vorbeste pe rand, ci vorbesc toti de-o data. Practic, niciunul nu ajunge sa fie vreodata ascultat, asadar copilul nu face decat sa duca mai departe traditia.

Da, corect, e vorba de o tipologie de Bulache pe care am observat-o mai atent weekendul care tocmai a trecut, si e chiar la masa din fata mea. Intre doua meta-taguri pentru site il mai observi pe Bulache, mai vezi reactii, te mai abtii din zambit, mai iei nota de un text-doua de-ale maica-sii care e pe cale sa-l transforme intr-un Bulache si mai mare.

E mai inalt cu un cap decat ceilalti de varsta lui si....spuf! tocmai l-a lovit pe un tovaras cu un dos de palma. Mi-e teama sa ma gandesc ce se intampla daca se supara mai rau...de data asta a scapat doar cu un "Te spun!" Micutul e pus pe distractie: zbiara, sare, alearga, zici ca sunt pe cale sa-i plesneasca obrajii astia plini de vitalitate. Se mai opreste la mama-sa sa-l stearga la nas, cred ca l-a rapus aerul conditionat... Dar in timp ce ea tipa la el (frecvent si in acelasi timp cu taica-su) se uita in jur cu oarece mandrie, sa vada daca observa cineva ce buna educatie e capabila sa-i dea copilului, cu figura-i invaluita intr-o aroganta de principesa autoritara. Pe capul familiei nu-l mai detaliez pentru ca nu face altceva decat sa tipe la Bulache mai tare decat doamna, in rest nu are o prezenta prea spectaculoasa. Intre ei doi pare ca s-a format un fel de competitie de gen "cine tipa mai tare la Bulache" printre priviri galese de soti sictiriti pe care si le mai arunca atunci cand nu se sincronizeaza in mesaje, de il induc pe Bulache in eroare timp de o secunda...

La 12-13 ani l-as vedea pe copil aruncand chistoace pe jos si fluierand dupa fete, l-au invatat cam tot ce-i trebuie, aud ca face si lupte... A propos de iesiri, am vazut ca multi parinti de fabricatie 2000+ cred ca e la moda sa lasi copilul in ale lui, sa-si dezvolte personalitatea cum considera el mai potrivit, sa faca Globus, probabil un efect al campaniei "Ti-am pregatit un pat la noi in celula", cine stie, poate a dat roade (glumesc, of course). Nici eu nu sunt adepta scolii totalitare, dar copile, nu ti-ar strica putina reciclare inainte de a te cunoaste publicul larg.

Am observat totusi un fenomen la cei din generatia lui, si anume faptul ca cei mai simtiti si mai inteligenti sunt copiii care au parinti cu diverse probleme (materiale, de comportament, de cercetare penala). Am avut ocazia sa observ cativa si sa constat ca astia sunt copii cu masura, care stiu sa discearna, chiar daca e un discernamant incipient si observabil doar daca ai sensibilitate la astfel de subterfugiu comportamental. Trist e totusi faptul ca ei sunt si cei mai predispusi la a deveni adolescenti si mai apoi adulti marcati, din motivele mai sus mentionate.... insa, desigur, exista si posibilitatea ca ei sa gaseasca o evadare, caz in care s-ar putea forma in persoane destul de integre si de perspicace.

Iubesc copiii inteligenti! De fapt iubesc copiii in general... inclusiv pe Bulache... insa am o afinitate pentru specimenele educate intr-un anume fel. Cred ca e adevarat 100% ce se spune cu "copiii sunt oglinda parintilor", si aici ma refer la faptul ca din limite se nasc limite, la fel cum din bun-simt si excelenta nu se poate naste decat un omulet receptiv si usor de format (Daca le ai cu formarea! Daca nu, te rezumi la scutece si hrana, iar in rest - Doamne-ajuta!).

Cred ca generatia noastra poate mult mai mult pentru generatia lor.

Bulache! Printre meta-taguri mi-am rupt 15 minute astazi doar pentru tine, manca-te-ar mama!

Ti-a Trecut prin Cap?

"Orice om are o idee buna si fixa care arata incapacitatea lui de libertate..."
Tudor Arghezi

E foarte usor sa cazi prada societatii. Si aici ma refer la clisee si principii uzuale care manipuleaza prin simpla apartenenta la o normalitate universal acceptata drept canon.

Si uite asa, din cliseu in rutina, ajungi la o varsta (cifra variaza de la un individ la altul) la care te intrebi din ce in ce mai des daca esti cine iti doreai sa devii. Si asta pentru ca nu esti fericit. Intr-un astfel de moment, majoritatea mediocra se resemneaza cu un simplu "nu le putem avea pe toate, pana la urma am bifat ce imi impune societatea: familie, casa, consort(oarta)....cine ce mai are cu mine?!?".

Tu, fiinta perena! Asa cum am exprimat mai sus ca "ajungi la o varsta", vei ajunge si la alte etati la care intrebarile vor fi probabil si mai ardente, cu sensul si mai profund si din pacate, provocand o tristete si mai mare, incercand sa te minti pe tine ca ai indeplinit cam totul pentru o viata asa cum o impune societatea! Oricine poate bifa o existenta mediocra (familie, casa, consort(oarta)). Departe de mine dorinta de a exagera cu aceasta repetitie si departe de mine generalizarea, insa sensul profund tine aici de fericirea ta ca sentiment durabil.

Nu cred ca putem numi fericire decat un sentiment durabil, cu continuitate. Altfel, se transforma in placere de moment, in mici bucurii, in lucruri marunte care bucura pana la un punct. Fara negativism intentionat, fericirea in acceptiunea mea e un sentiment alimentat continuu, si aici ma refer la fitilul sau la nucleul ei, care trebuie alimentat intr-un fel sau altul in mod continuu.

Tu crezi ca te cunosti? Si nu, nu vorbesc de tine introspectule, sau de tine filozofule, ci de tine in postura de rob al societatii. Daca te cunosti inseamna ca esti fericit - si asta pentru ca ai stiut foarte bine ce sa alegi pentru a deveni astfel, deci esti deja zen. Jos palaria!

Lasand dulcele sarcasm la o parte, adevarul e crud: tumultul societatii nu ne mai da ragazul sa ne evaluam, si deci sa ne respectam. Si cel mai grav e momentul cand constientizam asta, ne analizam pe fuga, nu ne place ce descoperim, nu ne multumeste ce am devenit, incepem sa ne dispretuim, si cu toate astea alegem sa ne plafonam in continuare...refuzam sa luam vreo masura... De ce? Pentru ca nu vrem sa fim blamati de o societate bolnava care ne gazduieste doar temporar!

Ceea ce auzim mai rar e adevarul: Nimic nu e vesnic! Nimic nu e ireparabil, dar in acelasi timp nimic nu e ireversibil! Si astfel pasivitatea si resemnarea ne devin cei mai mari dusmani...si atunci, ca niste bieti muritori, aruncam bobii spre religie, paranormal, reincarnare, agatandu-ne disperati de o speranta de salvare controlata de o alta forta decat noi insine, intr-o alta viata...

Din pacate, cei mai multi dintre noi se descopera pe ei insisi cand e prea tarziu.
- Prea tarziu pentru ce? - ma vei intreba.
- Prea tarziu sa mai respiri! - ti-as raspunde.

Vrei Motivare? Defineste-o si Defineste-te!

Stire SOC: Un "copil" de 18 ani a reprosat astazi parintilor lui ca el nu a ajuns sa faca ce ii place din cauza ca nu l-au MOTIVAT indeajuns! Va imaginati puterea lui de perceptie asupra cuvantului "motivare" - egala cu 0. Si va mai imaginati limitele unor parinti de a-si "motiva" odraslele cu precadere material, in lipsa unor explicatii cauza-efect atat de necesare, care duc la acuzatii aberante precum cea de mai sus. Desi suna a stereotip, de cele mai multe ori parintii te iubesc si te ingrijesc cum stiu ei mai bine, iar daca le scapa cumva sa-ti explice caile mai profunde, e datoria ta sa te elucidezi, ca fiinta superioara ce te gasesti.

Mama ei de educatie...

Ce este de fapt MOTIVAREA?

Auzim atat de frecvent acest cuvant incat denotatia lui a inceput sa balanseze intre stereotip (cuvant auzit dar ne(mai)digerat) si cuvant "la moda" a fi utilizat in noile tendinte ale discursului (corporatist, amical si chiar familial). Si asta pentru ca din ce in ce mai multe persoane "motivatoare" neavizate au preluat acest concept nobil si au inceput sa arunce cu el in stanga si-n dreapta fara a stapani sensul profund al motivarii sau fara a fi testat vreodata o tehnica de motivare pe propria lor piele.

Vorbeste cum ti-e vorba si poarta-te cum ti-e portul! Hai sa nu lasam cliseele sa ne controleze! Atat de usor li se pare unora sa rosteasca indemnuri "motivationale" incat iti vine urli cand constati efectul bumerangului pe care il poate avea un cuvant atat de profund precum "motivare", care, rostit de un neavizat cu intentia sa te motiveze, in primul rand te face sa izbucnesti in ras ca mai apoi sa transforme o aparenta intentie de a ajuta intr-o adevarata obligatie latenta. O povara mai pe romaneste (Da, de cele mai multe ori lectia de motivare este servita in situatii in care n-ai incotro pana nu asculti textul pana la sfarsit desi esti pe deplin convins ca "motivatorul" ti-o serveste fortat la randul lui de imprejurari sau exclusiv din carti).

Dupa umila mea parere, cei care folosesc acest cuvant ar trebui sa fie pregatiti in a-l utiliza...in primul rand pregatiti de carti, studii, dar mai ales de viata! Si asta pentru ca nu cred ca exista o adevarata motivare fara prefixul "-auto", e imposibil. Fara prefix, motivarea nu poate fi decat ascultare, rumegare, cantarirea pros and cons si doua posibilitati de perceptie care distrug individualitatea:

1. Pff, ce destept se crede asta! El crede ca ma motiveaza da' eu sunt mai smecher, dau din cap, zic ca el si fac tot ca mine...poate o iesi ceva...
2. Pff, ce destept se crede asta! O fi tata/o fi doctor/o fi preot, cred ca are ceva in spate, fac cum spune, si asa imi e lene sa caut alte solutii...

Uite cateva exemple de utilizare stereotipica a cuvantului "motivare" care ma fac sa-mi inchid urechile de la prima silaba:

1. Ghid de motivare angajati - (un mare bulls**t insemnand de fapt tehnici de manipulare a maselor, interese variate in dimensiune)
2. Tehnici de motivare a unei echipe de orice fel - (Idem nr. 1, in echipele mici foarte bine definita intrucat liderul -tot mic la randul lui- e cel mai avantajat, asadar biciul e la loc de cinste)
3. Motivarea partizanilor - (oricat de tragic ar parea, posibila de cele mai multe ori cu micul si berea)

Lasand la o parte majoritatea acestor aberatii care manipuleaza miseleste si distrug pana si cea mai mica samanta de initiativa si de auto-motivare, in realitate sunt foarte putine lucruri in viata care te pot motiva cu adevarat. Palpabile sau mai putin, acestea sunt tangibile numai pe cont propriu. Cu alte cuvinte, TU alegi ce vrei sa faci si de asta nu te poti ascunde... chiar daca iti e facil de multe ori sa dai vina pe altii pentru propriile-ti alegeri (fiind mult mai confortabil sa blamezi societatea, guvernul, familia, nevasta pentru neimplinirile tale). Si asta pentru ca motivarea face echipa buna cu liberul arbitru, iar TU ca mamifer inzestrat cu gandire logica, ai puterea de a discerne.

La intrebarea "Ce este Motivarea?", raspunsul pare destul de logic. Motivarea poate fi:
- ...decizia individuala de a te indrepta intr-o directie (inspirata sau nu de altii).
- ...perceputa ca metoda de manipulare, devenind periculoasa cand se vrea a fi exercitata de neavizati.
- ...aplicata corect asupra maselor, caz in care poate da roade ca manipulare.
- ...prost inteleasa de caracterele pasive asupra carora se exercita, caz in care poate da din nou roade ca manipulare.

Asadar, dragilor, daca eram mama copilului de 18 ani as fi apelat de urgenta la un medium care sa ma intoarca in timp sa-mi repar greselile!

De ce ai Scrie pe Blog?

Te-ai gandit vreodata de ce se exteriorizeaza unii, de ce isi transcriu gandurile intr-o pagina blank cand ar putea foarte simplu sa le pastreze numai pentru ei facandu-si propriile calcule si inmagazinand judecatile intru auto-inspirare?

Poate pentru ca au talent la scris, poate pentru ca au citit ceva review-uri de viata si ceva "lectii de cum sa" pe care unii le transpun in cuvinte pentru ca altii sa le ia "for granted", poate pentru ca vor sa mai demonteze deformarea unor realitati sau sa adauge o parere unde cred ei ca ar fi cazul. Sau pur si simplu pentru ca vor sa vanda ceva (ceea ce e cazul in 99% dintre eforturile de blogging).

Citesc aproape zilnic articole despre "cum sa fiu frumoasa/slaba/nevasta perfecta", "cum sa cresc un copil" sau "cum sa asamblez masa de la dyi", oferind sfaturi pretioase despre cum sa-mi traiesc viata cat mai confortabil dupa parerile multora. Ideea e ca asa se lanseaza trendurile, cum altfel sa fi primit toate femeile inspiratia sa-si ia DryCooker, sa inceapa dieta Dukan sau sa-si plimbe copiii in port-baby cu stema Ferrari.

Cred ca globalizarea acapareaza rapid si mentalitatea romaneasca si nu pot spune ca nu as fi de acord cu asta...in fond trendurile sau "iufele" au reprezentat treptele sigure ale evolutiei. Metoda e foarte simpla: inventezi ceva, comercializezi ceva sau doar promovezi ceva, o filmezi pe bunica/nepoata/vecina facand ceva-ul tau si dai drumul ideii pe net. Voila! Asa apare viralitatea si implicit succesul...si daca esti norocos/oasa sa captezi atentia catorva zeci de mii de adepti ai bunicii/nepoatei/vecinei, te poti numi un marketer de succes inainte chiar de a te dezmetici si a-ti auto-constientiza statutul de trend-setter/blogger de vaza.

Ne rezumam aici la simpla motivatie de a scrie intr-un blog...nu mai vorbim de alte metode sau trucuri de promovare online pentru ca am intra deja intr-un alt domeniu (in care oricum majoritatea bajbaie la ora actuala, desi au texte bunicele pentru luat fata).

Romanul e inventiv! Asadar, ai o idee de orice? Acorda-i si acorda-ti importanta cuvenita si regizeaz-o, filmeaz-o, pune-o intr-un blog! Cine stie, s-ar putea chiar sa ai bafta de a gasi publicul care se regaseste cat ai zice PESTE.... sau BUNICA...

Poftim putina inspiratie!